ULTIMA ORA! Vestea momentului! Este sau nu necesară a treia doză de vaccin? Specialiștii au dat verdictul

0

Specialiștii au dat verdictul în ceea ce privește necesitatea administrării celei de-a treia doză de vaccin. Reprezentanții Pfizer sunt de părere că persoanele imunizate cu acest ser vor trebui

să-și administreze și a treia doză, însă Centrul pentru Prevenuirea și Combaterea Bolilor îi contrazice.

Se dă o adevarată luptă de decizie între reprezentanții Pfizer, care sunt de părere că persoanele care și-au administrat serul produs de ei trebuie să facă și a treia doză până în toamnă, și Centrul pentru Prevenuirea și Combaterea Bolilor, care nu este de acord.Este necesară și a treia doză de vaccin?
CEO-ul Pfizer Albert Burla a precizat că există posibilitatea ca unii dintre cei care s-au vaccinat mai devreme să aibă nevoie și

de o doză suplimentară chiar din septembrie sau la 8-12 luni după ce și-au administrat prima doză. Totodată, acesta a spcificat că aceste predicții sunt preliminare.

În acest moment Pfizer dezvoltă două strategii diferite de rapel.Mai exact, acestea sunt a treia doză de 30 mg din vaccinul său actual și o doză actualizată care vizează mutația Beta a coronavirus, care a apărut

în Africa de Sud. Compania așteaptă primele date despre imunogenitate pentru ambele studii încă din iulie.Reprezentanții Pfizer sunt de părere că rapeul va fi necesar: ”pe măsură ce concentrația în sânge a anticorpilor scade, pentru a se asigura că populația sa nu poate purta virusul și astfel epidemia se poate stinge mai repede”.