ULTIMA ORA! Ministrul Finanțelor, vești proaste pentru pensionari. Ce se va întâmpla cu pensiile în 2021

0

Pensiile nu vor crește anul acesta pentru că nu sunt bani, a declarat noul ministru al Finanţelor. Dan Vîlceanu a precizat că este atent la a nu se depăşi un deficit bugetar de 7,13% din PIB, precum şi la modul în care ministerele îşi fac execuţia.

Legea care prevedere o majorare pensiilor cu 40 de procente nu poate fi pusă în aplicare în forma în care a fost adoptată, a anunţat noul ministru al Finanțelor. Dan Vîlceanu a mai spus că, cel mai probabil,

o creștere a pensiilor va fi propusă anul viitor, de la 1 ianuarie 2022, şi atunci va fi vorba doar de câteva procente, 40%.Dan Vîlceanu a precizat că este atent la a nu se depăşi un deficit bugetar de 7,13% din PIB, şi va fi atent la cheltuielile fiecărui minister.

„Astăzi la ora 17:00 va fi o discuţie în Coaliţie şi după această discuţie vom şti exact dacă mai sunt modificări şi care sunt aceste modificări. Nu aş vrea să intru în speculaţii. Oricum, suntem foarte concentraţi pe menţinerea deficitului. Aşa cum ştiţi, încă de la momentul în care s-a făcut predarea-primirea ministerului cu premierul, mi s-a dat această sarcină să nu depăşim

7,13 deficit. Şi suntem atenţi la acest lucru şi pe de altă parte suntem atenţi la modul în care ministerele îşi fac execuţia. Nu am vrea să alocăm bani şi după aceea acei bani să nu fie cheltuiţi. Împrumutăm

bani şi ulterior ministerele nu cheltuie banii, dobânda o plătim cu toţii”, a declarat Dan Vîlceanu.