ULTIMA ORA! Consumatorii vulnerabili ar putea primi sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, încă din această toamnă

0

Reglementările din legea consumatorului vulnerabil ar putea intra în vigoare din această toamnă, a transmis, joi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit Digi24.

„Vom devansa termenul de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât sprijinul să fie acordat începând cu acest sezon rece, nu de anul viitor. Sper ca legea să fie aprobată în Parlament în prima

parte a lunii septembrie, astfel încât să putem acorda aceste ajutoare din octombrie-noiembrie. (…) Vorbim de peste 400.000 de consumatori.”, a spus Popescu. Potrivit acestuia, banii vor veni de la bugetul de stat, în principal din dividendele acordate de companiile energetice.Ministrul a precizat că preţul mediu al energiei de la începutul anului până la 31 iulie a fost 64 de euro pe MWh pe piaţa spot a bursei OPCOM. „Nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Noi ne uităm la preţul mediu.

Există şi vârfuri şi este evident că trebuie să urmărim acest aspect. Principala cauză a creşterii preţului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune preţul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producţie şi evident că toţi ceilalţi producători vor beneficia de acest preţ şi vor face profit”,

a arătat Popescu, potrivit Digi24.