Tragica poveste a gemenilor Pohace. Au murit la trei ani unul după altul: „Două suflete ce pot sta doar împreună”

0

Mădălin Pohace, un tânăr locotenent al Armatei Române, s-a stins din viață, după o lungă suferință și a fost înmormântat miercuri,

la Pitești, chiar lângă fratele său geamăn, Cătălin, care și-a găsit sfârșitul cu doar trei ani în urmă, la Constanța, în apele Mării Negre.

Destinul le-a purtat amândurora pașii spre o carieră militară și aveau, încă de pe băncile Academiei Forţelor Terestre de la Sibiu, toată puterea, curajul şi ambiţia necesare să-și îndeplinească acest vis.

UROTRIN
Ca să crească potența de 15 ori în 4 minute, notează rețeta
AFLAȚI MAI MULTE→
O spun la unison atât membrii familiei, cât și colegii din Ministerul Apărării Naționale, sfâșiați de durere la aflarea acestei vești.

„Ne dorim să ne amintim de colegii noștri ca de niște adevărați luptători. Cu zâmbetul pe buze, doritori de aventură, cu un drum clar ales în viață pentru care au muncit și ar mai fi muncit dacă timpul le-ar fi permis”,

se arată în mesajul emoționant publicat cu puțin timp în urmă pe pagina de Facebook a instituției.

Doliu în Ministerul Apărării. Gemenii Pohace au murit la trei ani unul după altul
„Gemenii Pohace, două suflete ce pot sta doar împreună. Chiar dacă mii de oameni s-au mobilizat să îl ajute cu donații pentru operație, Dumnezeu l-a vrut pe Mădălin alături de fratele său geamăn.

Timp de 24 de ani, Mădălin si Cătălin au fost mereu împreună, în fiecare zi. În anul 2017 au absolvit Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, motivați și încântați de drumul ales.

Cine i-a cunoscut poate confirma că aveau, încă de pe băncile academiei, toată puterea, curajul și ambiția pentru a ajunge foarte departe în cariera militară.

În 2017, Cătălin Pohace a ales o funcție la Regimentul de Infanterie Marină din Babadag, era pasionat de înot și mare, își dorea să evolueze în carieră în această unitate cu specific unic.