TRAGEDIE! Tânără din Borșa, mămică a două fetițe, găsită moartă în propria casă! Simona era însărcinată cu al treilea copil

0

O tânără mămică din Borșa, în vârstă de 32 de ani și mamă a două fetițe, a fost găsită moartă în apartamentul său din județul

Maramureș. Simona mai aștepta și al treilea copil, însă nu a apucat să îl nască, decedând în urmă cu doar câteva zile.

Simona a avut parte de o soartă cruntă. În vârstă de doar 32 de ani și mamă a două fetițe, ba chiar și cu un al treilea copil pe drum, aceasta a fost găsită moartă în propria ei casă din Borșa, județul Maramureș. Trupul său neînsuflețit a fost descoperit în sufrageria imobilului, iar din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe tânără.

Tânărărmămică a două fetițe și însărcinată cu al treilea copil, găsită moartă în propria casă
Potrivit primelor informații, Simona ar fi urmat un tratament cu antidepresive, această pistă fiind și cea mai probabilă, mai ales că medicii criminaliști nu au găsit nicio urmă de violență pe corpul acesteia.

Urmează să se stabilească cu exactitate cauzele morții, după efectuarea necropsiei de la morga Spitalului Borșa.Simona ar fi suferit de depresie, fiind chiar și internată pentru câteva zile din această cauză.

„La data de 4 iunie a.c., la ora 18.07, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că o femeie a fost găsită în stare de inconștiență într-un imobil de pe strada Moldovei din oraș.