Semnal de alarmă venit de la Iași! Apar afecțiuni grave după administrarea vaccinului

0

Ieșenii se prezintă la medicul de familie cu diferite afecțiuni grave apărute după administrarea vaccinului împotriva COVID-19.

Cele mai multe efecte secundare apar după administrarea rapelului.

Printre cele mai grave reacții adverse se numără zona zoster, o infecție virală extrem de dureroasă, dar și iritații în zona feței și a ochilor

Reacții adverse grave sunt raportate medicilor de familie după imunizarea împotriva COVID-19. Pacienții ajung în cabinetele medicilor de familie cu afecțiuni grave după administrarea rapelului. Printre cele mai grave se numără și zona zoster, o infecție extrem de dureroasă. Persoanele de toate vârstele imunizate cu doza doi prezintă efecte secundare în termen de 10 zile.

„Sunt foarte mulți pacienți care ajung la noi cu diferite afecțiuni ce apar într-un termen de zece zile de la administrarea vaccinului, în special de la administrarea rapelului. Au fost cazuri în care o persoană a venit în a 6-a zi după rapel prezentând zona zoster, o infecție extrem de dureroasă. Până atunci, aceasta nu a mai avut o astfel de afecțiune. Pentru că a apărut într-o perioadă scurtă de la vaccin, eu am raportat-o ca fiind efect secundar al vaccinului împotriva COVID-19.

Acesta nu a fost un caz singular. Repet, este o afecțiune extrem de dureroasă. Au mai fost pacienți care în acceași perioadă de la administrarea rapelului s-au prezentat cu bube pe față și multe alte efecte adverse. Există un număr mare de reacții adverse, dar diferă de la persoană la persoană. Unele sunt mai grave, altele mai ușoare”, a declarat dr. Anca Deleanu, președintele Societății Medicilor de Familie din Iași.

De la debutul campaniei de imunizare au fost raportate 473 de reacții adverse ușoare
Direcția de Sănătate Publică Iași a înregistrat de la debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, 27 decembrie 2020, 473 de reacții adverse ușoare. În ultimele 24 de ore, în județul Iași s-au imunizat împotriva COVID-19 peste 3.000 de persoane Numărul imunizărilor împotriva COVID-19 a început să crească din nou, după ce medicii au făcut apeluri disperate către populație să se vaccineze. În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, desfășurată la nivelul județului Iași, până ieri, 17 noiembrie 2021, au fost administrate 640.135 de doze de vaccin.

Ce este zona zoster
Zona zoster este o infecție virală care apare atunci când virusul varicelo-zosterian se reactivează din stadiul „dormant” la nivelul unui nerv. Virusul determină atât varicela (vărsatul de vânt), care reprezintă faza acută invazivă, cât și zona zoster, care reprezintă reactivarea fazei latente. Apare frecvent la vârstnici și la pacienții infectați HIV și este mai sever la pacienții imunocompromiși. Se manifestă ca o erupție dureroasă de buchete de vezicule cu lichid. Cineva care are zona zoster va putea transmite virusul varicelo-zosterian unei persoane care nu este imunizată (nu a avut vreodată varicelă sau nu a fost vaccinată cu vaccinul varicelic).

Sursa