Se spune că la noapte SE DESCHID CERURILE –

0

Află ce nu este bine să faci în acestă zi sfântă!

Prăznuită pe 21 noiembrie, este o sărbătoare a Luminii, aducătoare de noroc și bucurie. Sâmbătă, 21 noiembrie 2021, este dezlegare la pește.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este sărbătorită an de an, în data de 21 noiembrie, când se împlinesc multe tradiții care atrag norocul, sporul și sănătatea credincioșilor.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi obiceiuri la români
De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, creștinii merg la Sfânta Liturghie cu preparate de post, dar și din pește, pentru a fi sfințite și împărțite celor sărmani.

În ziua de 21 noiembrie 2021, copiii pun crenguțe de măr în vase cu apă. Acestea se țin în lumina și căldură ca să înmugurească și să înflorească, ca mai apoi să fie folosite în noaptea de Anul Nou, drept sorcove, conform crestinortodox.ro.

În această zi, există tradiția ca la sate, fetele să meargă la o fântână cu o lumânare albă în mână, ca să-și afle ursitul.

În tradiție se mai spune că la cântatul cocoșului, fecioarele care se așează pe marginea fântânii pot vedea în luciul apei, chipul ursitului.

Potrivit unei tradiții străvechi, în dimineața Intrării Maicii Domnului în Biserică, bătranele iau din livadă: o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere și una cu 7 alune, pe care le pun în cămară, pentru a se proteja de friguri tot anul.

În ziua de 21 noiembrie, credincioșii optează pentru bucate de post și preparate din peşte, care sunt aduse înainte la biserică pentru a fi sfințite. Aceste ofrande sunt împărţite copiilor şi săracilor.