Preşedintele Iohannis, mesaj de condoleanţe la dispariţia ÎPS Pimen: „Un moment de tristeţe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română”

0

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat regretul profund pentru dispariţia Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor ÎPS Pimen.

Într-o scrisoare de condoleanţe adresată Patriarhului Daniel, preşedintele Iohannis afirmă că trecerea

Loading...

la cele veşnice a înaltului prelat reprezintă un moment de tristeţe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, subliniind faptul că acesta „şi-a consacrat eforturile misionare păstrării identităţii româneşti”.

„Doresc să adresez sincere condoleanţe Preafericirii Voastre, înalţilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi membrilor Sfântului Sinod, precum şi credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, odată cu trecerea la cele veşnice a Înaltpreasfinţitului părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Este un moment de tristeţe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi pentru toţi credincioşii care s-au aflat sub înalta arhipăstorire a Înaltpreasfinţitului Pimen.

Personalitate longevivă şi păstor cu har, Înaltpreasfinţitul Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii şi semenilor, şi-a consacrat eforturile misionare păstrării identităţii româneşti, punând în

valoare, în ţară şi peste hotare, bogăţia spiritualităţii ortodoxe şi patrimoniul valoros al bisericilor şi mănăstirilor din Moldova”, subliniază şeful statului în scrisoarea transmisă Patriarhului BOR.

Loading...