Mesajul TRIST a unei femei a cărei mamă, fostă asistentă, a murit din cauza COVID-19:

0

Acum exact o săptămână murea, la terapie intensivă, la Matei Balş, Ioana. Mama Andreei, bunică, soţie,

fostă asistentă medicală, sufletul cartierului şi al familiei. Avea 70 de ani şi nu se vaccinase, pentru că i-a fost frică.

A respectat regulile, a dezinfectat inculsiv butoanele de la lift, a ciocnit ouă de Paşte cu familia din uşă şi totuşi nu a fost suficient.Andreea, fiica ei, a acceptat să stea de vorbă cu Maria Coman, să povestească lumii cine a fost mama ei şi să facă un apel către cei

care sunt nevaccinaţi: să nu uite ce jale lasă în urmă şi să nu treacă printr-o discuţie ca ultima pe care a avut-o cu mama ei.

“Nu știi în secundele alea ce spui mai întâi. I-am spus că o iubesc, aș fi vrut să-mi cer iertare, aș fi vrut să-i mulțumesc. Dar ea m-a întrebat “O să mă fac bine, nu?”. N-am putut să-i spun “mama, s-ar putea că asta să fie adio, ai ceva să spui?”. A trebuit, ruptă în două,

să aleg să o încurajez, și zic “mama, te iubesc, lupta. O să fie bine.””, a povestit Andreea.

“Cel mai crunt lucru și la care îmi doresc să se gândească mame, bunici, părinți: nu apuci să îți iei la revedere. Se petrece totul atât de repede, încât nu apuci, nu ai cum.”, a mai spus aceasta.

În urma Ioanei rămân un soţ, doi copii, nepoţi, prieteni, apropiaţi, rude şi vecini.