Medic din Bacău, despre fetița de 13 ani moartă de COVID-19: A ajuns la spital cu o saturație a oxigenului în sânge de numai 60% și insuficiență respiratorie. Este impresionant faptul că nu avea nicio patologie, nu avea malformații congenitale și nicio afecțiune cronică

0

O fetiță de 13 ani, fără alte afecțiuni și nevaccinată, din Bacău, a murit din cauza COVID-19, la Spitalul Județean de Urgență Bacău, potrivit Ziarul de Bacău.

Victima a făcut o formă gravă de pneumonie și a ajuns la Urgențe după ce, în cursul dimineții, se dusese „pe picioarele ei” la medicul de familie.

Contactată de sursa citată, dr. Adina Lupu, directoarea medicală a SJU Bacău, a declarat că fetița a ajuns la Urgențele secției de Pediatrie, fiind trimisă de medicul de familie, cu o saturație a oxigenului în sânge de numai 60% și insuficiență respiratorie.Imediat a fost internată la secția ATI de la etajul al cincilea al pavilionului „Spitalul Municipal”, fiind îngrijită de doi doctori de specialitate, unul de la CPU Pediatrie. „Din păcate, după internare, supraviețuirea a fost de scurtă durată”, a relatat dr. Lupu, citată de Ziarul de Bacău.Practic, tinerei paciente i-au cedat pe rând toate organele, manifestând o formă fulminantă de pneumonie hemoragică.

„Este impresionant faptul că fetița nu avea nicio patologie, nu avea malformații congenitale și nicio afecțiune cronică”, a afirmat dr. Lupu. Conform directoarei medicale, în valul al treilea al pandemiei, astfel de situații se întâlneau la sugarii infectați cu COVID-19, însă acum, în al patrulea val, sunt afectați mai mult adolescenții.