Locuiește într-o căsuță cu acoperiș din paie și pereți din lut, dar pare adusă de la Muzeul Satului. Uite cum arată în interior

0

Locuiește într-o căsuță cu acoperiș din paie și pereți din lut, dar pare adusă de la Muzeul Satului. Iată cum arată aceasta în interior! Este o legenda vie!

loading...

O căsuță desprinsă din povești, cu un acoperiș din paie susținut de pereți din bârne, acoperiți cu lut, veche de circa două secole, supraviețuiește în mod miraculos pe unul din malurile Someșului, în localitatea sălăjeană Răstoci. Sufletul căsuței – în care electricitatea, gazul sau apa nu au avut curajul să pătrundă – este menținut încă viu de o bătrână cu o vitalitate și un optimism greu de imaginat pentru o persoană ce duce pe picioare aproape nouă decenii de existență.

Pentru a ajunge de la Zalău la Răstoci, primul punct de reper este micuțul oraș Jibou, mai cunoscut astăzi pentru frumoasa sa grădină botanică și Castelul Wesselenyi decât ca importantul nod feroviar din perioada în care CFR nu avea intenții de privatizare.

Într-o însorită zi de mijloc de mai, privirea călătorului este atrasă, după ce treci de Jibou, Var și Surduc, de creste muntoase ce curg, împreună cu șoseaua, pe celălalt mal al râului Someș. Arborii de un verde crud și gresiile de Cliț sunt doar o parte a rezervației peisagistice Stanii Clițului. Nu departe de șosea, în aceeași zonă, bine ascunsă de privirile neinițiaților, este peștera de la Cuciulat, celebră pentru căluțul rupestru pictat aici în urmă cu mai bine de 10.000 de ani.

Satul Răstoci nu se lasă nici el mult așteptat, însă în goana mașinii o clipă de neatenție te poate face să treci nepăsător pe lângă o căsuță desprinsă parcă din povești. Imediat după o curbă strâsă, la câțiva metri de șosea, înconjurată de arbori cu coroane bogate, se află o casă mică, ce respiră frumusețe, liniște și simplitate. Are doar o încăpere cu două ferestruici și o tindă, cu un acoperiș tradițional de paie. În prag stă tanti Iulica, o figură caldă și zâmbitoare, ascunzând sub o năframă înflorată aproape nouă decenii de viață patriarhală. E mereu bucuroasă de oaspeți, fie că ei vin din Austria, Germania, de peste ocean sau doar de la câțiva kilometri depărtare. Nu de puține ori, trecătorii fac un scurt popas pentru a fotografia bijuteria arhitecturală și, poate, pentru a schimba câteva vorbe cu gazda primitoare.

loading...

„Eu cred că nu este zî (zi — n.r.) să nu oprească mașini să o fotografieze. Anul trecut, într-o duminică, am avut din Austria 20 de studenți care au vrut toți să se pozeze cu mine. De multe ori zâc: asta-i vila me’. Degeaba, că oriunde ar fi o casă sau o vilă, nu mere nimeni să o fotografieze. Mulți mi-au spus că să pun taxă la intrare, dar mie-mi pare bine că mă caută cineva, nu să plătească”, povestește râzând tanti Iulica.

Deși are doar două încăperi, casa construită din bârne de stejar acoperite cu lut se ține încă bine la cele aproape două secole pe care proprietara bănuiește că le are. Doar acoperișul de paie a trebuit înlocuit, pentru că cel vechi nu mai făcea față.

„Aci s-o născut tata meu. Și tata-i din ‘897 născut. Și aci s-o născut, în casa asta. E demult casa, cred că cam de potriva bisericii (biserica de lemn din Răstoci, datată 1828 — n.r.). Încă o mai păstrez, că numa’ amu am acoperit-o. Că m-o fo’ plouând în casă și am avut ceva bănuți adunați și am acoperit-o. Am pensie de 400 de lei. Ș-apoi d-acole tot am pus eu un pic acolo, un pic apoi, până s-o adunat. M-o costat 55 de milioane (lei vechi — n.r.). Până mai pot o mai grijesc, o mai păstrez”, se destăinuie bătrâna.

Un calcul simplu arată că doar reparația acoperișului înseamnă circa 14 pensii lunare, asta fără a mai pune la socoteală necesitățile financiare cotidiene, chiar dacă tanti Iulica sau Iuliana Câmpean — după numele din buletin — nu plătește facturi, pentru simplul motiv că nu are în casă nici electricitate, nici gaz și nici măcar apă curentă. Familia Irimuș, vecinii de peste drum ce o ajută uneori în treburile gospodărești, o admiră sincer, atât pentru modul optimist de a privi viața, cât și pentru spiritul ei de economisire și modul cum întreține casa.

„Are un pic de pensie, e destul de economicoasă, se descurcă. Și-a făcut și un pic de depozit bancar, să aibă pentru înmormântare. A lucrat și în CAP, dar i-a plăcut lucrul de mână: dantelă, tricotat. Făcea pentru bani. A fost foarte economă, și-a lucrat o bucățică de pământ și și-a produs minimul necesar. E curată, e ordonată, e calculată, lucidă, stăpână pe ea”, afirmă Maria Irimuș.

Trecând pragul căsuței, intri parcă într-o lume încremenită în timp, într-o lume a interioarelor țărănești de acum mai bine de un secol. Câteva farfurii vechi de ceramică sunt aliniate, din loc în loc, la înălțimea privirii, pe pereții de lut, zugrăviți cu var alb. Alături de farfurii, icoane și fotografii înrămate, cu familia sau cu vizitatorii ce au dorit să se imortalizeze lângă căsuță. Într-un colț al camerei e cuptorul, ce impresionează ca formă, chiar dacă nu mai funcțional. Pe el, câteva cutii de cafea solubilă, probabil pline cu mirodenii, sunt singura dovadă a timpului prezent. În rest, două paturi, o masă, o laviță și câteva scaune completează mobilierul.

În podul casei, unde se ajunge din tindă, urcând pe o scară de lemn, blițul aparatului foto scoate în evidență câteva bucăți de slănină și alte afumături de la porcul pe care tanti Iulica l-a tăiat de Crăciun. În grădină are câteva rânduri de cartofi și pentru găinile din curte a plătit unui consătean să semene 15 ari de porumb.

„Încă așe cum îs, nu duc lipsă de nimic. Din puțân, mă descurc. Că nu-i mult să nu treacă și puțân să nu ajungă Doamne-ți mulțam, că mă descurc. Picioarele astea numai mă omoră. Umblă de mult”, spune bătrâna, fără a se plânge prea mult de gonartroza de care suferă de ani buni și o împiedică să mergă chiar și numai până la biserică.

Povestea vieții ei este una nu întotdeauna veselă, dominată în ultimii 46 de ani de singurătate. Singurul frate a murit la vârsta de trei ani, părinții au decedat și ei de tineri, iar în dragoste pare a nu fi avut noroc.

„A fost căsătorită doar câteva luni. Bărbatul ei a fost de aici și mai mult cred că părinții au îndemnat-o să facă pasul, că a avut și pe altcineva, dar nu s-au învoit părinții. În cele din urmă au divorțat. Părinții ei au fost morari, la o moară lângă Someș, dar au murit tineri”, își amintesc vecinii.

Casa din Răstoci nu este doar un subiect de admirație pentru trecători, ci și un obiect de patrimoniu care ar trebui protejat pentru a putea fi admirat și de generațiile viitoare. Cel puțin așa crede arhitectul Valeria Lehene, referent de specialitate în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj. „Casa ar merita să fie inclusă în lista de monumente. În momentul în care se actualizează Planul Urbanistic General al comunei se face studiul istoric, iar cel care face studiul ar trebui să remarce clădirile tradiționale care se păstrează mai bine. Nu e neapărat să le incluzi în lista de monumente, dar prin PUG le poți proteja. Dar aceasta este o casă care ar merita de-a dreptul clasată, adică inclusă pe lista monumentelor istorice ce sunt protejate”, explică Valeria Lehene.

Legislația în domeniul protejării patrimoniului material spune că orice persoană interesată poate cere introducerea unei clădiri pe lista monumentelor istorice. Direcția de Cultură nu poate face însă acest demers, dar Valeria Lehene afirmă că va sprijini pe oricine va avea o astfel de inițiativă.

Și asta pentru că e o căsuță de poveste veche de aproape două secole, care merită să fie mai mult decât o poveste spusă de localnicii din Răstoci, peste alte două secole.

loading...