Eliza și Cosmin Natanticu s-au cunoscut când ea avea doar 20 de ani, dar au făcut nuntă abia acum trei ani.

0

Eliza Natanticu și Cosmin Natanticu formează un cuplu foarte puternic în Așia Express.

Deși au avut mici divergențe cu alți concurenți din concurs, ei au reușit să se facă plăcuți și să câștige simpatia publicului.

Puțini știu însă că cei doi sunt împreună de când Eliza avea 20 de ani, dar abia acum trei ani s-au căsătorit.

În cadrul competiției Asia Express cei doi dau dovadă de ambiție și determinare. Eliza și Cosmin Natanticu își amuză fanii cu micile lor „ciondăneli” la Asia Express, dar îi și emoționează cu grija pe care și-o poartă reciproc. Cu toate că au avut parte de câteva momente tensionate în cadrul show-ului, actorii au găsit mereu puterea de a se concentra și de a depăși obstacolele împreună.

Cei doi și-au început povestea de dragoste în 2009, când Eliza avea 20 de ani, iar Cosmin 29, între ei fiind o diferență de vârstă de 9 ani.

Cei doi s-au cunoscut în anul 2009, prin intermediul unei prietene comune și s-au căsătorit 9 ani mai târziu, în 2018. Eliza Natanticu a participat la X Factor în anul 2016, unde a povstit cum a fost cerută în căsătorie de Cosmin Natanticu.

„A avut o propunere extrem de năstrușnică. M-a cerut de soţie pe o plajă, în Grecia. Şi-a propus să mă enerveze foarte tare. Şi cererea a venit în momentul în care eram maxim de nervoasă şi, în prima fază, am refuzat, după care, ce să fac?!, a trebuit să îl iau”, povestea Eliza Georgescu Natanticu, în umă cu 5 ani.