El este copilul “înfiat” de Gigi Becali. Cum arată și cu ce se ocupă acum Marian Ursea

0

Marian Ursea avea 13 ani când viața i s-a schimbat radical. Gigi Becali i-a aflat povestea emoționantă și a decis să-l ”înfieze” și a avut grijă să nu-i lipsească nimic de-a lungul anilor.

Când era mic, mama lui l-a abandonat. După ceva timp, tatăl lui s-a spânzurat, iar Marian a rămas în grija bunicii sale.

Cei doi trăiau într-un bordei, într-o sărăcie lucie. Atunci când a aflat de drama micuțului, Gigi Becali a decis să-l ia sub aripa lui și să-i ofere un trai mai bun. „De acum, eu sunt tatăl tău, și n-o să-ți lipsească nimic!”, îi promitea Gigi Becali

În câteva luni, latifundiarul din Pipera le-a construit celor doi o casă și a angajat o femeie care să aibă grijă de ei.

Anii au trecut, iar viața lui Marian a luat o turnură frumoasă. Tânărul e pasionat de dans și muzică populară și face deja parte dintr-un ansamblu folcloric. De asemenea, și-a găsit și un loc de muncă de care este mândru, asistent de

vânzări la compania Telekom, după cum scrie la profilul său de pe rețeaua de socializare.

Marian are și iubită, o fată pe nume Mihaela. Iar toate îi merg ca pe roate după ce l-a cunoscut pe Gigi Becali.

”Cu ajutorul dânsului am ajuns la liceu și o să am o meserie.

A fost tot timpul lângă mine, mă gândesc mereu la el, îi mulțumesc din suflet pentru ajutor”, a declarat Marian, potrivit româniatv.net.