Educația Financiară și Educația Juridică, materii obligatorii pentru elevii din școala primară și gimnazială

Elevii din România vor avea două materii noi în programa școlară, menite să-i ajute să își clădească o carieră după absolvirea studiilor, dar să îi învețe să își gestioneze finanțele.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care vor fi introduse în instituțiile de învățământ Educația Financiară și Educația Juridică.

Potrivit specialiștilor din învățământ, Educația Financiară ar putea fi introdusă în actuala Educație Antreprenorială. Educația Juridică le va veni în ajutor elevilor care, după terminarea studiilor, doresc să își deschidă o afacere.

Citeste si: Calendar BAC 2022: Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei

Discipline obligatorii pentru clasele primare și gimnaziale
Cele două materii vor fi obligatorii pentru elevii claselor primare și gimnaziale, iar conținutul materiilor va fi adaptat în funcție de vârstele elevilor.

Scopul educației juridice este de a-i face pe tineri să și înțeleagă drepturile, de a diminua delicvenţa juvenilă şi de a apropia justiţia de cetăţean, după cum au spus inițiatorii proiectului. În ceea ce privește educația antreprenorială, elevii vor învăța să își dezvolte spiritul antreprenorial, dar și cum să își administreze bugetul.

Educația juridică, predată în 130 de școli din țară
Educația juridică este predată ca opțional în 130 de școli din țară. La catedră stau profesori instruiți de o asociație din domeniul justiției.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi actul normativ pentru modificarea Legii educaţiei naţionale 1/2011, care prevede completarea curriculumului naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial cu încă un domeniu de competenţe-cheie şi anume competenţele financiare şi juridice.

Legea a fost adoptată de către Senat, decizional, pe 18 octombrie.

Încă o materie aprobată de Senat
Senatul a adoptat cu 107 voturi „pentru”, 13 „contra” și o abținere proiectul prin care introduce ca materie: Istoria Evreilor. Holocaustul, în planurile de învățământ liceal și profesional.

Proiectul a fost inițiat de deputatul Silviu Vexler, care a spus că trecutul trebuie să fie un fundament pentru viitor, iar „educaţia este absolut necesară pentru construirea unei societăţi democratice”.

„Prin acelaşi proiect, mai departe de componenta strict tehnică-educaţională, se onorează memoria celui care a fost Constantin Caragea, un diplomat român care în perioada Holocaustului(…) a reuşit să salveze peste 30.000 de evrei, fiind recunoscut ca atare”, a menționat Vexler.

Materialele didactice urmează să fie realizate de Ministerul Educației împreună cu institutul Elie Wiesel.