Ce s-a ales de Marian Ursea, copilul “înfiat” de Gigi Becali. S-a angajat şi are o iubită

Marian Ursea, copilul ”înfiat” de George Becali s-a făcut mare! Are prietenă și un loc de muncă, semn că viața lui a luat o turnură frumoasă din momentul în care l-a cunoscut pe patronul FCSB.

Când l-a cunoscut Becali, băiatul avea doar 10 ani și l-a impresionat foarte mult pe omul de afaceri.

Marian Ursea, băiatul scos din sărăcie de Becali, are o viață nouă
„De acum, eu sunt tatăl tău, și n-o să-ți lipsească nimic!”, îi promitea Gigi Becali atunci când l-a întâlnit pe Ursea, după ce i-a luat o casă cu 17.000 de euro. Băiatul a fost ajutat în luna august 2012 de latifundiarul din Pipera după ce acesta i-a aflat povestea. Marian era în grija bunicilor, după ce a rămas fără părinți. Tatăl său s-a spânzurat, iar mama l-a abandonat de mic copil.

Becali s-a ținut de cuvânt, așa cum a promis, și l-a ajutat pe Marian să nu simtă lipsa părinților și să nu se deznădăjduiască. Ursea a primit un calculator, haine și mâncare din partea afaceristului. „Cu ajutorul dânsului am ajuns la liceu și o să am o meserie. A fost tot timpul lângă mine, mă gândesc mereu la el, îi mulțumesc din suflet pentru ajutor”, a declarat Marian, scrie româniatv.net.

Este angajat la o importantă companie de telefonie
Din imaginile postate de tânărul ajutat de Becali pe contul personal de Facebook reiese că acesta e pasionat de dansul și muzica populară și, cel mai probabil face deja parte dintr-un ansamblu folcloric. Și-a găsit și un loc de muncă de care este mândru, asistent de vânzări la compania Telekom, după cum scrie la profilul său de pe rețeaua de socializare.