Cătălin Denciu, medicul care a sărit în flăcări să-și salveze pacienții, declarat ”Eroul Anului 2020” în Belgia

0

Cătălin Denciu, medicul de la Spitalul din Piatra Neamţ, cel care a intrat în flăcări pentru a-i salva pe pacienții captivi în incendiul din secția ATI, a fost declarat ”Eroul anului 2020” în Belgia.

Vestea a fost dată de directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge

„ Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020“, a declarant oficialul OMS.Reamintim că, la sfârșitul anului trecut, Cătălin Denciu a devenit erou pentru mai mulți pacienți, prinși într-un incendiu izbucnit la Secția ATI a Spitalului din Piatra Neamț.

Cătălin Denciu nu a stat nicio secundă pe gânduri și a intrat în flăcări, pentru a-i salva pe bolnavii de COVID-19.Medicul erou s-a ales cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, fiind în stare gravă, după ce cobinezonul său a luat foc. La acea vreme, acesta a fost dus în Belgia pentru îngrijiri de specialitate.Cătălin Denciu, declarații despre starea lui de sănătate
„ Îmi amintesc că m-am trezit în terapie intensivă. Acolo am fost îngrijit de asistenți medicali și kinetoterapeuți.