Carmen Simionescu a născut o fetiță

Fiica lui Adrian Minune este în culmea fericirii de când a adus pe lume primul copil, o fetiță pe nume Sofia. Ea și soțul ei, Bogdan Căplescu sunt în al nouălea cer, dat fiind faptul că cel mai mare vis al lor a devenit realitate.

Carmen Simionescu a adus pe lume primul copil, iar familia i-a fost alături în tot acest timp la spital, potrivit spynews.ro. Karmen, pe numele de scenă, și-a împlinit cel mai mare vis, a devenit mamă, iar soțul ei a fost foarte grijuliu cu ea în această perioadă.

„Sunt o graviduță norocoasă, o lună de zile am avut simptome, dar acum sunt foarte bine, nu am nicio problemă. Pe 9 august, cam așa voi deveni mamă și va fi leu, mă bucur foarte mult, că fratele meu e leu și îmi place tot la el. Nu știm deocamdată cum o să-l cheme, o să ne gândim. Iese ba așa, ba așa..aș prefera un leu, dar ai mei cu toții își doresc o fată. Am 21 de ani!” a declarat Carmen Simionescu în cadrul emisiunii La Măruță în urmă cu ceva timp.

Karmen este mândră că este fiica lui Adi Minune
Karmen nu se rușinează deloc de familia din care provine, iar acest lucru este de felicitat. Deși nu este nimic în neregulă cu familia ei, unii oameni i-au adresat vorbe urâte tinerei artiste.

„Niciodată nu am fost afectată în adevăratul sens al cuvântului de prejudecățile venite din cauza faptului că sunt fiica lui Adrian Minune, pentru că îmi cunosc valorile. Faptul că sunt de etnie rromă nu mă face să fiu mai prejos decât ceilalți. Consider că sunt specială, la fel cum fiecare om este special pentru ce are el, fiecare om este unic, pentru că fiecare este diferit în felul lui. Bineînțeles că m-am lovit de aceste prejudecăți, munca mea a fost pusă pe spatele tatălui meu, dar asta li se întâmplă multor oameni. Mai mult decat atât, prejudecățile oamenilor m-au ambiționat să scot ce e mai bun din mine, să le arăt oamenilor cine sunt eu cu adevărat și ce pot face eu cu toate imperfecțiunile mele”, a declarat fiica lui Adrian Minune pentru viva.ro.

I se întâmplă des ca unii oameni să-i spună că tot meritul ei este datorită faptului că este fiica lui Adrian Minune, însă acest lucru nu este deloc adevărat, așa cum declară Karmen.

„Nu mă deranjează faptul că mi se mai spune câteodată Karmen Minune, deoarece port acest nume cu mândrie. Este numele tatălui meu, primit de la străbunica lui, pentru că toți oamenii din jurul lui, când era mic, îi spuneau „copilul minune. Cânta de foarte mic și toată lumea, când îl vedea, îi spunea copilul minune – așa a apărut Adrian Copilul Minune. Karmen Minune pentru mine nu este un nume care să mă deranjeze, însă, cu timpul, cred că am reușit cumva să am o identitate a mea și să devin doar Karmen”.