0

ULTIMA ORA! Ar putea angajatorul să ceară angajatului să se vaccineze anti-COVID pentru a veni la muncă? Ce spune Raed Arafat

Statul speră să obțină în șase luni o imunizare în masă, prin vaccinarea anti-COVID a circa 13 milioane de români. Numai că proporția celor care sunt doritori să facă acest vaccin este destul

de mică în prezent. Mulți sunt reticenți, preferă să mai aștepte sau sunt anti-vacciniști convinși. Pe de altă parte, pe plan internațional, în cadrul companiilor aeriene, se vorbește despre un „pașaport COVID”, care ar putea include dovada că pasagerii s-au vaccinat.

În acest context, se pune întrebarea dacă un angajator ar putea condiționa angajatul de vaccinarea anti-COVID. Iar unul dintre cei mai mari angajatori din România este chiar statul român. 

„Vaccinul anti-COVID nu va fi obligatoriu, iar statul vrea să convingă populația să se vaccineze printr-o informare corectă și transparentă. Nu se va merge pe vaccinarea obligatorie, se merge pe vaccinarea voluntară

și pe convingere. Rolul nostru este de a convinge cât mai mulți. Iar dacă a convinge înseamnă să ne vadă alții că ne vaccinăm, eu n-am nicio problemă (să mă vaccinez public)”, a spus șeful DSU, Raed Arafat, la Digi24.

Întrebat dacă ar fi moral și legal ca un angajator să ceară angajatului să se vaccineze pentru a veni la muncă, Raed Arafat a spus că este o problemă complicată, care comportă aspecte juridice și de

altă natură și nu poate intra în detalii, dar a amintit că se vorbește despre pașaportul COVID, cel puțin în cazul companiilor aeriene: pentru călătoriile cu avionul să ți se ceară dovada că ai fost vaccinat, ca poți să urci în avion fără să pui în pericol viața altora.

Persoanele vaccinate se vor bucura de drepturi suplimentare

„Un angajator poate să ajungă la concluzia că dacă nu te-ai vaccinat, atunci poate că trebuie să respecți anumite restricții, mai mult decât colegii tăi care s-au vaccinat. Acest lucru este posibil”, a spus Raed Arafat. „Depinde câți s-au vaccinat în firma respectivă, depinde de natura activității

firmei, cum este acțiunea în firmă, așa că n-am să răspund la această întrebare, pentru că incumbă foarte multe aspecte, inclusiv juridice, pe care nu pot să le discut acum”, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.